Trainerii Winacademy​​

Am știut din copilărie că voi activa în domeniul financiar. Nu înțelegeam ce înseamnă acest lucru, dar îmi plăceau discuțiile părinților mei despre investiții și afaceri. Primul meu contact cu bursa a fost în 2016, când am început facultatea de Economie Globală și Relații Economice Internaționale. Profesorul mi-a zis că o să mă învețe să fac bani de acasă. În același an, am început să tranzacționez. A urmat teza de licență pe tema tranzacțiilor bursiere și stagiul la Bursa de Valori din Moldova.

A fost o cale lungă până aici, cu succese și eșecuri. Cea mai importantă lecție pe care mi-a oferit-o viața este că am nevoie de mai multe surse de venit, ca să îmi asigur prezentul și viitorul. Am înțeles că nu pot să devin milionar peste noapte, așa că am început să investesc în educația mea și să multiplic banii de la o vârstă fragedă.

Sunt o persoană empatică, optimistă, corectă, ambițioasă și în continuă dezvoltare.

Noi, echipa WinAcademy, am ales să educăm oamenii financiar nu doar din cele învățate, ci și din experiențele noastre, care ne-au costat timp și bani.

Arina Sapovalov

Trainer

#newsletter

Alătură-te Comunității Noastre

Vrei să fii mereu la curent cu cele mai noi informații și strategii de investiții? Abonează-te la newsletter-ul WINACADEMY și primește direct în inbox-ul tău sfaturi utile, analize de piață, articole educative și multe altele. Nu rata ocazia de a-ți îmbunătăți cunoștințele financiare și de a atinge independența financiară cu WINACADEMY!